tineri antreprenori

E o vorbă pe care-o auzim de când suntem copii: „Românul face bani și din piatră seacă.” 

Iată tineri români, care au învățat cum să facă bani din piatră pasiunii lor – afacerile:

Absolvenți ASE și nu degeaba – Evenimente360.ro

Marius Ionescu și Codrin Epuras sunt doi tineri absolvenți ai Academiei de Studii Economice București. Cei doi au activat ca membrii în ONG-ul studențesc VIP și comunitatea BusinessClub. Ceea ce i-a ajutat să se dezvolte personal și să aibă planuri mărețe. 

Astfel, Codrin a mers mai departe pe latura academică, absolvind un program de MBA cu dublă diplomă la Universitățile Hanze University of Applied Sciences și Anglia Ruskin University. Ulterior, s-a întors în România, fiind implicat în diverse proiecte și dorind să își înceapă propriul business. 

În timp ce Marius a ales calea antreprenoriatului, fiind fondator al unor business-uri care împletesc afinitățile sale pentru sporturi și doamne. Da, se pot îmbina, astfel el deține două afaceri,  precum Maryon – Showroom și Service pentru biciclete, și Leia – un boutique în care doamnele se simt în largul lor. 

Una dintre afacerile lor, Evenimente360.ro este un concept inedit în zona de entertainment pentru evenimente: Video Booth 360, o cabină ce realizează videoclipuri cu durata de câteva secunde, având diverse efecte vizuale.

„Le oferim invitaților o experiență inedită, captând trăirile și emoțiile lor în clipuri video 360°. Aceștia își aleg cele mai distractive accesorii și, în timp ce îsi arată mișcările preferate de dans, camera video se rotește în jurul lor.”

Videoclipurile au efecte vizuale (slowmotion, fastmotion, boomerang, plus alte accesorii fun) și pot fi personalizate cu un logo și o melodie de fundal, în funcție de preferințe.” – ne spune Codrin.

Conceptul este potrivit pentru orice tip de petrecere privată (nuntă, botez, aniversare, bal etc.), eveniment corporate, activare de brand, festival, concert sau expoziție.

Pentru orice alte detalii, puteți intra pe site-ul lor.

Când mulți nu știau ce e marketingul, ea deschidea o afacere în domeniu – Estiverde.ro 

Cuvântul marketing a explodat și se aude peste tot doar de un an – doi. În timp ce pe piață sunt zeci de oferte care îți promit că te învață ce este marketingul și cum să faci marketing pentru afacerea ta, ea nu promite asta, ci își pune abilitățile în practică și face marketing pentru afacerea ta, prin agenția sa de marketing și comunicare, Inquito, pe care a deschis-o înainte de a începe masterul, acum 5 ani. 

Cum marketingul și comunicarea sunt domenii ce necesită învățare continuă, acum, ea este studentă la Doctorat la SNSPA, FCRP. 

Gustul pentru afaceri, dar și datorită activității sale în marketing, a intuit viitorul prin tendințele ce vor domina consumerismul.

Așa că, în urmă cu un an, alături de o prietenă de-a sa, masterandă la ASE, au deschis www.estiverde.ro, un magazin de produse sustenabile, care îi invită pe producătorii locali, care nu își permit dezvoltarea unei platforme e-commerce să se alăture pe platforma lor, aducând mai aproape de public o lume în care valorile locale și grija față de mediu să primeze. 

Your Life Book – cine nu-i știe, să îi caute

Your Life Book este un brand de cadouri personalizate ce vine cu produse cu totul „altfel”. Ei scriu povești de iubire. S-au remarcat cu ajutorul cărților personalizate cu experiențele de viață și fotografiile oamenilor. Persoanele care comanda o carte personalizată răspund la un set de întrebări, iar pe baza răspunsurilor redactorii creează cartea. 

Afacerea s-a luat ființă în anul 2018, la inițiativa co-fondatorilor Marian și Corina Chiric, pe vremea când aveau doar 23, respectiv 21 de ani.  Ei nu visau la cluburi, la job-uri comode și bine plătite, ci visau la curajul nebun de a-și deschide o afacere din pasiune.

Așa că au renunțat la joburi și au pornit în e-commerce, cu dorința de a vinde o experiență memorabilă clienților. De atunci au scris sute de povești, au dezvoltat produse conexe, precum: albume foto, tablouri și jucării, și nu se opresc aici.

Îi puteți găsi pe Facebook: www.facebook.com/life4book ,Instagram: @your_life_book

sau pe site-ul www.yourlifebook.ro

Absolvente de ASE care au înființat o afacere prosperă dedicată părului creț – Curls.ro

Sumeroglu Maria şi Stoiea Ioana sunt absolvente ale Academiei de Studii Economice din București, secția FABIZ – Engleză. Ele au început afacere CURLS.ro dintr-o necesitate, și anume rutina de îngrijire pentru fetele cu păr creț.

Părul creț este superb, dar sunt atât de multe informații în online, încât nu știi după care să te iei. Găsești aici ceva, dar lipsește altă informație, așa că, ele au creat ghidul CURLS.ro, locul unde se găsesc răspunsurile la întrebările fetelor cu părul creț. O platformă ușor de folosit pentru a înțelege cu adevărat tipologia firului de păr, nevoile acestuia și contraindicațiile, cu scopul de a-ți menține un păr frumos.

Ele sunt CURLS.ro, două fete ambițioase, iubitoare de frumos, care își doresc să îmbunătățească interacțiunea virtuală, să ofere sfaturi și o experiență de ghidare completă în atingerea crețului ideal.

Face ceea ce iubește – revistaeducatie.ro 

Andreea Stancu are 23 de ani și este absolventă FABIZ. În prezent iubește ceea ce face, chiar dacă s-a ferit de corporații, a ajuns tot la activitate de birou, multe hârtii, Excel-uri, diplome întocmite, reviste… însă muncind de acasă și-a permis sa își aloce timp și lucrurilor care-i plac mult. La un an de la terminarea studiilor a hotărât să înceapă o afacere în domeniu educației, alături de mama sa, cadrul didactic de peste 24 de ani.

Cele două au înființat revista „Inovație în Educație”. Aceasta este o revistă de concursuri școlare, proiecte educative, activități extracurriculare, repere didactice și psihodidactice pentru învățământul preuniversitar.

Revista are ca misiune promovarea inovației, creativității și reforma în educație, asigurând un cadrul pentru dezvoltarea personală și profesională a personalului din învățământul preuniversitar, în raport cu standardele profesionale pentru profesiunea didactică, standardele de calitate şi competenţele profesionale, precum şi în raport cu politicile şi strategiile naţionale și europene în domeniul educaţiei.

După câteva luni de la inițiativă, cele două au creat și platforma educațională www.revistaeducatie.ro, unde profesorii regăsesc resurse educaționale și revistele lunare, în format electronic.

Perioada pandemiei le-a dat idei de afacere celor două, așa că au decis să creeze platforma „Profesori.ro”, cu scopul consolidării noțiunilor nou învățate la școală. Platforma a pus la dispoziție teste de evaluare sau fișe de lucru, atât pentru profesori, cât și pentru elevi, de la învățământul preșcolar, până la cel liceal (profesional și tehnic) 

https://revistaeducatie.ro/platforma/

Ai succes dacă ești cu un pas înaintea tuturor! – Pocket Timetable

De asta și-a dat seama și Mircea Dragota, tânărul pasionat de mobile development și tehnologiile de viitor, cum ar fi AR și VR. În prezent este masterand la Inginerie Software UTCN, iar în paralel profesează ca iOS Developer la X2Mobile. 

El spune că orice aplicație de succes, a apărut dintr-o necesitate. Totul a început din anul III de facultate când lucra full-time și mergea și la cursuri. Avea nevoie să își organizeze timpul cât mai eficient, pentru a ajunge la timp la cursuri, altfel știți și voi cum fac unii profi dacă întârzii la ore.

Și-a dorit un calendar extrem de simplu pentru telefon, așa că a venit cu ideea – „Pocket Timetable”, o aplicație facilă care îți prezintă orarul pentru ziua curentă, îți trimite notificări înainte cu o oră și îți oferă toate informațiile necesare (profesor, sală, link către site și altele pe care le poți descoperi). Pocket Timetable este aplicația disponibilă în limba romana, engleza și spaniolă, atâ pentru IOS, cât și pentru Android.

Poate fi descărcată de aici:

https://apps.apple.com/ro/app/pocket-timetable/id1531616791?l=ro

https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mircea.pockettimetable

Face bani și când doarme – Meditoo.ro

Puțini știu că în spatele Studentnews.info, una dintre cele mai mari comunități de studenți din România este un tânăr de 24 de ani, Eduard Moraru. 

A absolvit în 2020 masterul la FABIZ ASE și a început să facă bani încă de când era student. În 2017 și-a înființat propria afacere Effective Ads, agenția ce dezvoltă platforme web, oferă servicii de marketing, social media și SEO pentru companii. 

În anul 2019, cu gândul de a oferi conținut divers studenților: de la evenimente educative până la meme-uri virale, Eduard a lansat Studentnews.info. Nu i-a fost ușor și nu îi e, dar îi place ceea ce face. Este un tânăr plin cu idei, conectat în permanență la cerințele pieței. Astfel, a lansat și Meditoo.ro, o platformă în care tinerii pot oferi meditații altor studenți, care nu se descurcă la anumite materii.

Cine știe ce idei îi vor mai veni lui Eduard, dar rămâi cu ochii pe Studentnews.info. Fă-ți și tu bani pe Meditoo.ro, doar nu ai învățat degeaba la o materie! Râde, share-uiește meme-urile și creează-ți și tu afaceri din nimic sau cum li se mai spun acum din pasiuni!

LinkedinInstagram

Vision Agency

Vision Agency este un start-up fondat de curând la inițiativa a două tinere, Cristiana Lucaci, absolventă a Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE și Nadina Popescu, studentă în anul IV a Facultății de Drept din cadrul Universității din București.

Obiectivul principal al agenției este de a susține persoanele aflate la începutul carierei sau care doresc o schimbare profesională. Serviciile oferite cuprind crearea CV-urilor adaptate și individualizate, redactarea scrisorilor de intenție/motivație, precum și crearea și optimizarea profilelor LinkedIn. Pe lângă acestea, Vision Agency oferă sesiuni de Coaching în carieră și simulări de interviuri, având până în prezent o rată de succes în atingerea scopurilor clienților de 95%.
Toate serviciile sunt oferite în limba română/engleză/germană/spaniolă, urmând ca în curând aria de acoperire să se extindă și către alte limbi străine cu potențial.

„La momentul actual enorm de mulți absolvenți, și nu numai, se confruntă cu incertitudinea pașilor angajării, neștiind exact la ce să se aștepte sau câtă importanță să ofere CV-ului sau interviului propriu-zis. De altfel, toată incertitudinea asta pornește din faptul că în școala aceste lucruri nu sunt abordate deloc. Pentru asta suntem noi aici. Să oferim predictibilitate și siguranță. Siguranța că persoana ce apelează la serviciile noastre va fi cea mai bună versiune a sa în momentul în care aplică pentru un loc de muncă.” susține Nadina Popescu.

„Un factor diferențiator al serviciilor noastre este dat de ascultarea activă. În fiecare sesiune ne dorim să creăm un context sigur, în care clienții se pot simți comfortabil să împărtășească informații atât despre visele, precum și fricile lor profesionale. Astfel, oferim nu doar o oportunitate de reflecție, ci și un mod „altfel” de a ajuta fiecare persoană în a-și contura povestea printr-un CV sau o scrisoare de intenție. Ne bucură când, la finalul colaborării, clienții ne transmit că nu s-ar fi așteptat ca modul de prezentare a informației să aibă un impact atât de puternic asupra poveștii lor, iar acest lucru ne arată că suntem pe drumul cel bun.” declară Cristiana Lucaci.