Viața de student, pe tot parcursul ei este plină de întâmplări mai plăcute sau nu chiar. Fie că ne raportăm la un examen din ăla de te chinui să înveți 5.000 de pagini sau la ocupatul unui loc în tramvai, viața unui student pe zi ce trece devine din ce în ce mai interesantă. Stând într-un cartier micuț, dar central al Bucureștiului, drumul spre facultate îl fac mereu cu STB-ul.

Fie obosit, fie ne„cafelit” sau adormit după o pleiadă de termeni de care nu auzisem niciodată, iau tramvaiul No.1 să ajung acasă. După ce mă așez pe scaun validând în prealabil (sau nu) biletul înainte, scot o carte din rucsac, acompaniat de Metallica în urechi și încep să citesc. Nici nu apuc să ajung la următoarea stație că sunt asaltat.

O ființă supraomenească mă trage de gluga hanoracului și mă smucește, cu speranța că mă trezește din transă,  amenințând că acel scaun pe care tocmai ce m-am așezat „este scaunul de când eram eu (el) student ca tine, obrăznicătură”.

Pentru o clipă nu am știut cum să reacționez și am încercat să explic într-un mod politicos și amiabil că sunt foarte obosit.

Pledez eu vreo 10 minute în fața acelei creaturi care cerea parcă scaunul acela ca pe singura șansă la viață, dar în final scoate un as din mânecă. Începe să țipe în tot tramvaiul că nu a mai văzut niciodată o persoană așa de lipsită de respect, cu „arfe și figuri” care să dovedească atâta „neobrăzare”. Discuțiile în contradictoriu au continuat, iar în final, fiind la capătul puterilor, am cedat locul, tăcând și lăsând acea creatură pe jețul după care tânjea cu prețul vieții.

Fiind la capătul puterilor, am cedat locul, tăcând și lăsând acea creatură pe jețul după care tânjea cu prețul vieții.
Experiența aceasta s-a repetat în nenumărate rânduri, sub orice împrejurare.

Este inadmisibil să nu poți înțelege și contextul intern al problemei.

Dacă ripostezi, ești criticat, dacă taci, ești blestemat. În unele cazuri „Să te ardă focul lui Dumnezeu” e singura situație care te face și pe tine să îți scoți armele.

Dar, pentru a realiza situația pro bono cel mai bine este să nu existe. Dacă ești asaltat, treci peste, nu e nici începutul, nici sfârșitul!

Apocalipsa nu a venit!

Cheers!