ghidul studentului din provincie

După cum am amintit și într-un articol anterior, studenția nu este tocmai o perioadă ușoară mai ales dacă ești un student din provincie care ajunge în capitala țării.

În primul rând, trebuie să vă obișnuiți cu ideea că Bucureștiul este un oraș foarte mare și că pentru a ajunge dintr-un loc în altul poate dura și câteva ore.

În al doilea rând, aglomerația este la ordinea zilei indiferent că vorbim de mijloacele de transport în comun sau de mașinile personale (biciclete, role și mai nou trotinetele electrice care se găsesc la orice colț de stradă).

Cel mai bun prieten al vostru pe această perioadă va fi metroul, este cel mai rapid mijloc de transport și puteți ajunge cu el aproape oriunde, mai puțin în sectorul 5 și o parte din sectorul 6 (faimosul Drumul Taberei). Ce trebuie să știți despre metrou este faptul că există 4 magistrale:

  • Albastră: Berceni – Pipera

Pe această magistrală se află stațiile:

  1. Constantin Brâncoveanu care se află în apropiere de căminul Stoian Militaru și de Orașelul Copiilor;
  2. Universitate unde își au sediul mai multe facultăți din cadrul Universității din București;
  3. Piața Unirii – punct de schimb super aglomerat cu care probabil veți avea de-a face des, pe aici se află și Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul”;
  4. Piața Romană cunoscută și sub numele de Romană – unde se află Academia de Studii Economice – ASE-ul și căminul Moxa împreună cu cantina cu același nume și cantina Chioschi;
  5. Piața Victoriei – unde mai sunt sedii ale câtorva facultăți de la Universitatea Politehnica din București, dar și Calea Victoriei și Guvernul României; și bineînțeles renumita stație de metrou Pipera – cuibul corporatiștilor.);
  • Roșie: Preciziei – Anghel Saligny

Aici găsiți stațiile:

  1. Politehnica – pentru studenții de la Universitatea Politehnica din București și căminul de la Leu, tot aici se află și cantinele de la Rectorat și cea din incinta complexului Leu ;
  2. Piața Unirii;
  3. Eroilor – pentru studenții de la Facultatea de Drept, aici se află și căminele din complexul Mihail Kogălniceau împreună cu cantina și cu majoritatea birourilor administrative ale Universității din București;
  4. Timpuri Noi – pentru studenții de la Universitățile private Nicolae Titulescu, Titu Maiorescu și Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, mai sunt și câteva facultăți ale Universității din București care au săli închiriate aici;
  5. Izvor – unde mai sunt săli ale Universității din București, iar în apropiere se află parcurile Izvor și Cișmigiu;
  6. 1 decembrie 1918 unde se află complexul studențesc Theordor Pallady;
  7. Păcii – de unde pleacă microbuzele spre Pitești și unde vin mulți studenți să aștepte pachete de acasă :D,
  8. Preciziei este destul de cunoscută pentru cei care locuiesc în complexul privat West Gate și unde se află un alt pol al multinaționalelor);
  • Galbenă: Dristor 2 – Republica/ Pantelimon

Cele mai importante stații de pe această magistrală sunt:

  1. Eroilor; Gara de Nord; Basarab, ultimele două având conexiune directă cu gările, Grozăvești și Petrache Poenaru, pentru cei care stau în căminele din Regie și Grozăvești, împreună cu cantina din Regie și cu Facultatea de Filosofie pe care o găsiți chiar lângă complexul Grozăvești;
  2. Crângași – în apropiere se află căminele Belvedere vechi și nou ale ASE-ului;
  3. Obor;
  4. Piața Victoriei și Ștefan cel mare care se află la aproximativ 15 minute de mers pe jos de căminul Tei al ASE-ului și al Universității de Arhitectură „Ion Mincu” și, desigur, Piața Unirii);
  • Verde: Gara de nord – Lac Străulești

    Aceasta este una dintre magistralele nou construite, aici se află stația 1 mai situată la 10 minute de căminele din Agronomie).

Bineînțeles, acestea sunt doar câteva din punctele unde veți avea nevoie să ajungeți, iar metroul nu vă va fi mereu de ajutor. Pentru a vă putea descurca mai ușor în București, vă recomand să vă instalați aplicațiile Google Maps și Moovit.

Ambele vă arată cele mai bune rute, însă Moovit vă ghidează de la punctul A la punctul B în cel mai facil şi eficient mod. Obţineţi cu uşurinţă orarul de mers al trenurilor şi autobuzelor, hărţi şi orele de sosire pentru a vă putea planifica călătoria. Primiţi alerte critice şi de întreruperi de servicii pentru liniile preferate. Tot aici puteți obţine instrucţiuni de călătorie pas cu pas pentru rutele optime de autobuz, tren, metrou, bicicletă sau o combinaţie a acestora.

De asemenea, pe site-ul nostru StudentNews.info puteți găsi informații structurate despre toate facultățile din București. De exemplu, dacă sunteți studenți la ASE sau Politehnică și nu vă descurcați cu sălile de curs sau clădirile din campus, accesați secțiunea Facultăți din site și veți putea vedea harta clădirilor ASE, harta politehnică, codificarea sălilor dar și programul de la secretariat de la fiecare facultate în parte.

Așadar, deși mutarea în capitală și adaptarea la un nou mediu pot fi dificile, aveți la dispoziție mai multe resurse care vă pot ajuta să vă descurcați relativ ușor dacă aveți și puțină orientare în spațiu.

Să aveți un an universitar plin de realizări și experiențe noi! 😀