scoala de farmece

Una dintre cele mai cunoscute vrăjitoare din România, Ioana Sidonia, a anunţat că se va deschide „Şcoala Naţională de Farmece şi Ghicit”, în Bucureşti. În cadrul cursurilor, cei ce se vor înscrie vor învăţa de la vrăjitoare să ghicească, să facă farmece, să lege sau să dezlege blesteme și inclusiv să facă magie neagră.

Sidonia este fata celei mai cunoscute vrăjitoare din România, Maria Câmpina. De asemenea, şi ea şi-a făcut un nume în rândul vrăjitoarelor.

„De 30 de ani, de când a căzut comunismul, mi-am putut folosi acest har, pe care l-am moștenit din familie, fără să-mi mai fie frică de autorități. Așa mi-am îmbunătățit tehnicile. Am învățat descântece noi și chiar am dobândit, printr-un ritual special, ceea ce noi numim puterea a doua. Este vorba despre puterea oferită de magia neagră, venită din întunecimea iadului, dar care poate fi folosită în beneficiul oamenilor, la înlăturarea unor farmece pe care magia albă nu le poate doborî”, a spus Sidonia.

Sursa foto:cancan/google

Ce se va preda la „Şcoala Naţională de Farmece şi Ghicit”

Cea care a venit cu inițiativa întemeierii acestei școli este însăși Sidonia, după ce şi-a dat seama că noile generaţii de vrăjitoare nu se mai ridică la nivelul celor din trecut.

În rândul cadrelor didactice ale școlii se vor număra atât Sidonia, cât și celelalte cinci surori ale ei și vor preda toate farmecele și descântecele pe care le cunosc. Sidonia spune că „vrăjitoria nu este treabă uşoară” şi a promis că le va învăţa pe viitoarele sale eleve şi tainele magiei negre.

”Magia neagră vine de la Diavol și este necesară, în special, pentru doborârea blestemelor trecute prin foc. Această categorie de blesteme este una extrem de puternică, pentru că ce este ars nu mai poate fi refăcut. De aceea, tămăduitoarea are nevoie de forța venită din Întuneric, pentru a salva pe cineva”, mai spune Sidonia.

Cu toate acestea, la cursuri nu se poate înscrie oricine. Condiția de admitere în cadrul școlii constă în acceptarea doar a femeilor care provin din familii de vrăjitoare, după cum afirmă Sidonia. Totodată, ea spune că şcoala ei va fi într-o legătură permanentă cu „Universitatea de Paranormal de la Moscova”.

Sidonia mai afirmă că vrăjitoarele vor fi nevoite să facă un pact cu Diavolul, acest ritual fiind unul destul de complicat care constă în arderea organelor unui animal cu coarne.

Pentru moment, școala nu este funcţională, întrucât mai sunt multe lucruri care trebuie puse la punct.

Sursa – cancan

Am lansat o nouă colecție de haine pentru studenți – https://shop.studentnews.info