LOADING

Type to search

Umor

”Unkissed” – Festival de moaște la Cluj

Văzând succesul la public de necontestat al unor manifestări culturale gen Untold, Electric Castle sau Jazz in the Park, BOR a decis să se implice mai activ în astfel de fenomene.

După ce toate demersurile făcute de biserică de a introduce aghiazma și tămâia în locul alcoolului și a etnobotanicelor la aceste festivaluri au fost respinse de organizatori, nereușind nici măcar să obțină o sfințire cu sobor de preoți a scenelor, multpreaentuziasmații părinți de la marketing au decis să organizeze un festival ecumenic care să atragă babele din toată țara aici la Cluj.

Este vorba de un festival de moaște sugestiv intitulat ”Unkissed”, cu traducerea pentru enoriașele nevorbitoare de engleză ”Nețucate”. Organizatorii își doresc să adune la Cluj tot ce înseamnă moaște în țară cu invitați speciali de afară, din tot spectrul ortodoxismului. Cap de afiș la prima ediție vor fi bineînțeles moaștele Sf. Paraschieva, dar organizatorii au promis că vor face tot posibilul ca să convingă și moaștele lui Arsenie Boca să participe.

Vor fi aduse și new entry-uri, adică moaște mai puțin sau deloc pupate, aparținând unor sfinți sau sfinte debutante, pe care ulterior să le introducă în ”Romanian Moaște Tour”, un eveniment itinerant organizat tot de BOR.

Ca locație pentru main event a fost aleasă tot Cluj Arena, pista de atletism permițând organizarea de activări și competiții de târâș pe coate și genunchi în rândul participanților. Pentru activități de User Experience, parcul și Someșul vor fi amenajate astfel încât să permită slujbe de pomenire și ceremonii de botezat în grup.

Pe partea de catering au fost contactați doar vendorii agreați de biserică, și anume patiseriile care vând colaci de pomană și cramele mănăstirilor care vor contribui cu vin bisericesc. Joint-urile vor fi legale și doar pe bază de tămâie iar apa va fi din cea sfințită.

Evenimentul va dura trei zile și deja sponsorii se înghesuie. E vorba de o farmacie, câteva firme de pompe funebre precum și una de proteze dentare.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *