”Spiritul universal nu ne judecă, judecata este o invenție umană, o modalitate de a compara, contrasta și controla pe măsură ce ne judecăm pe noi înșine față de standarde artificiale și deseori ideale de perfecțiune, moralitate sau adevăr” ~ Platon.

Judecata este realizată de fiecare persoană prin intermediul conștiinței și are ca fundament întregul trecut al acesteia. Poți să fii sigur că vei fi judecat pentru cea mai mică alegere de către cel puțin o persoană. Mintea umană este concepută în așa fel încât va colecta informații, va analiza și, în cele din urmă, va trage o concluzie cu privire la un anume subiect.

Însă, la un anumit nivel, judecata trebuie făcută de către niște persoane competente, care au capacitatea de a privi dincolo de aparențele unei fapte și de a rămâne obiective în luarea unei decizii ce va influența viața celui ce a săvârșit acțiunea. Sunt necesare o pregătire și o experiență anterioară în așa numitul domeniu al JUSTIȚIEI. Dar oare ce înseamnă acest cuvânt? Când a apărut pentru prima dată și ce presupune?

Teoriile justiției au fost expuse de mai multe ori și de mai multe personalități de-a lungul timpului, Platon fiind printre primii care au menționat-o. În lucrarea sa, ”Republica”, apărută în anul 360 î.Hr., Platon poartă numeroase discuții cu diferiți filozofi (Socrate, Polemarchus) despre ceea ce înseamnă justiția. Sunt prezentate mai multe definiții neacceptate în totalitate de către Platon, dar care sunt percepute de acesta drept niște noțiuni auxiliare justiției. Tot în acest dialog, Socrate definește justiția ca ”munca la care el este cel mai potrivit” și ”fiecare să își facă propriul negoț, să nu fie sclavul societății”. Cu alte cuvinte, fiecare este liber să-și aleagă ce vrea în viață.

Ca orice alt domeniu, justiția funcționează pe baza unor principii clare și cunoscute. Câteva dintre calitățile care duc la respectarea acestor principii sunt enumerate în ”Republica” și sunt descrise ca fiind cele trei virtuți necesare unei societăți pentru a se dezvolta just, și anume: temperanța, înțelepciunea și curajul. Aceste virtuți fiind identice pe întreg teritoriul globului, se poate vorbi despre câteva caracteristici comune ale justiției în întreaga lume. Accesul la informații cu privire la statutul juridic al unei persoane, șansa oricărui om de a avea parte de un proces echitabil și tratarea în mod egal a fiecărui individ în fața legii sunt doar câteva dintre principiile universale ale justiției și, de asemenea, reprezintă și câteva dintre drepturile prevăzute în ”Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”.

Cum era de așteptat, în România, țară membră a Uniunii Europene, principiile justiției se aliniază cu cele de pe întregul continent și sunt prevăzute în Constituție. Câteva dintre cele mai importante principii sunt:

  • Justiţia se înfăptuieşte în numele legii;
  • Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii;
  • Hotărârile instanţelor judecătoreşti se pronunţă în numele legii şi se execută în numele Preşedintelui României;
  • Accesul la justiţie este liber;
  • Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări;
  • Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Așadar, pe baza celor prezentate anterior, se poate forma o idee principală, și anume aceea că justiția trebuie să fie elementul ce unește toate principiile corectitudinii și ce este răspunzător de desfășurarea optimă și corectă a unei societăți. De asemenea, justiția este cea care oferă fiecărui individ posibilitatea de a fi egal cu cei din jurul lui, posibilitatea de a fi liber, dar este, în același timp, și cea care e capabilă să ia libertatea unei persoane în anumite cazuri.