Psihologia judiciara, asa cum insasi expertii din acest domeniu o numesc, este mai mult decat o ramura a cunoasterii umane din punct de vedere legal, este o arta. Acesta stiinta, combinata cu cercetarea celor ce savarsesc infractiuni, este un subiect abstract si teoretic, dar rarmurile sale sunt demne de practicile investigatorilor din serialele mult cunoscute cu criminali. Fiecare sectiune se ocupa cu un anumit aspect al proceselor psihologice din spatele unui act infractional, studiind suspectul in functie de datele ce trebuie obtinute.

     Principiile care stau la baza studiului acestei discipline sunt devianta si delicventa. Desi aparent similare, cele doua laturi ale comportamentului uman se definesc diferit. Devianta este reprezentata de incalcarea normelor sociale dintr-o comunitate, fiind incluse si cele juridice.  Aceasta nu defineste concret comiterea unei infractiuni cat abaterea unei persoane de la o normalitate indusa de cei din jurul sau. Sa luam un exemplu concret. Daca presupunem ca o persoana ce detine permis de port arma are tentative de a ameninta cu utilizarea acesteia in timpul unui conflict, atunci observam cum acesta sau aceasta se indeparteaza de la un principiu fundamental al comunitatilor moderne, solutionarea conflictelor fara violenta. Acum sa presupunem ca individul, intr-unul dintre accesele lui de furie, indreapta arma spre o persoana si o raneste letal. Aceasta este delicventa. Vorbim aici in primul rand de devianta, deci de o incalcare a normelor sociale cat si de o incalcare clara a Codului Penal, a unei legi. In concluzie, devianta este tendinta unei persoane de a se abate de la ceea ce societatea vede ca fiind normal, iar delicventa este o intruchipare legala a deviantei ce incalca si normele legale, o infractiune. 

     Psihologia judiciara se ocupa asadar cu multe componente ale procesului de a comite o infractiune, pornind de la comportamentul cu tendinte deviante ale suspectului pana la motivul actului si chiar dupa condamnare, pana la latura psihologica a pedepsei. In afara de a se focusa pe faptas, acest tip de psihologie cauta sa studieze ceilalti actori ai peisajului legal, implicati sau prezenti atat in comiterea faptei cat si in judecarea acesteia. Una dintre cele mai cunoscute ramuri este psihologia martorilor, formata dintr-un sir de studii si de interpretari ale comportamentelor in vederea raspunderii uneia dintre cele mai cunoscute problematici, sunt martorii de incredere? Ati fi socati sa aflati raspunsul. Un studiu a fost efectuat in urma cu cativa ani de catre o echipa de psihologi de la FBI pentru a intelege exact daca martorii mint pentru ca aleg asta sau daca ei pur si simplu omit adevarul din alti factori. Ganditi-va la urmatorul scenariu: O femeie blonda, imbaracata in rosu cu o geanta galbena a traversat o scena dintr-o sala de teatru. Piesa se desfasura normal in tot acest timp, iar femeia a parasit imediat teatrul dupa actiunea sa. Toti spectatorii au fost pusi sa identifice femeia, avand in vedere trasaturile sale fizice cat si cele vestimentare. Natura noastra umana, la fel ca si cea a celor 81% de spectatori care au gresit macar un element, ne arata ca nu suntem la fel de exacti pe cat ar fi nevoie intr-un proces. Putem deci intelege ca psihologia martorilor reprezinta un aspect important in acest caz pentru ca, daca luam in calcul marturia oculara a celor prezenti in sala, verdictul procesului ar fi putut sa fie unul nejust. Ceea ce fac expertii in acest domeniu este sa ajunga, pe cat posibil, la adevar, la o amintire ce nu este influentata de alti factori precum socul resimtit dupa tragedia observata sau tentativele mintii umane de a inlocui elemente cu unele ce par sugestive. Intrebarile insa nu vor fi niciodata “Era o geanta galbena?” ci mereu “Ce culoare avea geanta?” pentru ca adevarul sa iasa la iveala.

     Fiecare act are o componenta psiholgica, indiferent daca ea este vizibila sau nu. Ratiunea din spatele unei crime cat si motivatia de a alege o anumita victima sunt una din multele aspecte ale unei infractiuni pe care psihologii specializati in “Forensic Psychology”, asa cum este definita ea in ale sisteme judiciare, incearca sa le studieze si sa le clarifice pentru a se asigura ca legea isi executa rolul corect. Unul dintre oamenii caruia i se atribuie bazele acestei arte este David L. Shapiro, un psiholog american cunoscut pentru manualele sale de evaluare psihologica si de expertiza comportamentala cat si pentru teoria sa cu privire la tendinta unui individ de a exercita un comportament violent in viitor. De o astfel de evaluare, a posibilitatii comiterii unei infractiuni intr-o perioada apropriata, se leaga viitorul multor inculpati ce isi asteapta verdictul. Fie ca vorbim de perioada de probatiune, de parasirea unei institutii psihiatrice sau chiar de pedeapsa cu moartea, psihologii judiciari sunt cei ce au ultimul cuvant cu privire la prezumtiile asupra unui individ. Pentru a prevede un act delicvent, ei iau in calcul o serie de factori precum cei psihologici, sociali, biologici, demografici si chair contextuali. 

     Pentru a sublinia importanta psihologiei judiciare, psihologul David Shapiro a povestit despre un caz real, care din fericire nu a rezultat intr-un act de violenta. Este vorba despre un individ ce credea ca organizatia FreeMasons se coalizase cu o grupare oculta religioasa pentru a crea un dispozitiv ce odata indreptat catre oameni, le producea o durere fizica extrema. Acesta a inceput sa scrie diferite scrisori catre membrii unor institutii importante si chiar catre Congres pentru a cere impunerea unei legi ce interzice utilizarea acestui aparat. Pacientul vizitase chiar si un terapeut doar ca tot ceea ce acesta facea era sa isi accentueze si mai mult increderea in conspiratia sa, sugerand ca si psihologul sau era speriat de “realitatea” inchipuita doar pentru ca zicea “mai spune-mi”, oferindu-i o confirmare externa. In jurul anilor 1994-1995, in timpul mandatului lui Bill Clinton, a concis ca nu are niciun fel de satisfactie in legatura cu raspunsul autoritatilor la amenintarea ireala asa ca i-a scris o scrisoare insusi presedintelui. Clinton a trimis un raspuns automat, multumindu-i pentru sustinerea sa pentru politcile din timpul presedentiei, dar pacientul a inteles ca acesta isi ofera sustinerea pentru a lupta impotriva acestei arme. Individul a decis sa conduca din Kansas, la Casa Alba, cu un portbagaj plin de munitie si de arme letale pentru a i se alatura presedintelui in aceasta confruntare imaginara impotriva gruparilor oculte. A ajuns pana la poarta de nord-vest a cladirii, unde Serviciile Secrete i-au ascultat povestea. Bineinteles ca in cele din urma a fost arestat, avand in vedere armele ilegale. Acest eveniment i-a sustinut teoria, ca o boala mintala poate degenera intr-un comportament violent si daca nu este diagnostica la timp, in delicventa din cauza unor factori precum existena unor deziluzii.

     Ganditi-va ce s-ar fi intamplat daca agentii Serviciului Secret nu l-ar fi arestat ci i-ar fi confiscat doar armele si l-ar fi lasat sa plece. Asta este rolul crucial al psihologiei judiciare, de a incerca in primul rand sa opreasca orice infractiune inainte de a fi comisa.