cantina drept

Se zice că ardelenii se mișcă încet. Ei bine, acest mit a căzut odată cu redeschiderea cantinei de la Drept care a trecut printr-un proces de renovare. Noul personal angajat, de la bucătărese la fetele care servesc, a fost selectat pe baza unei probe de contraviteză, adică cea căreia i se strica mâncarea de la oală până când ajungea la una din mesele din sală devenea eligibilă.

”Fast food-ul este o porcărie, provoacă numai dereglări în alimentație! Cu sistemul nostru de gătit și servire, bolile nutriționale sunt istorie. Până se termină gătitul, ca să nu mai vorbim de servit, studentul renunță la masă, în concluzie riscul indigestiei este eliminat…”, ne-a declarat șeful cantinei, fostă dublură a lui Sid din filmul de animație Ice Age…

”Ne-am obișnuit cu metoda asta. Facem comanda online cu două zile înainte și pe când ajungem la masă, ajunge și mâncarea. Dacă ajunge, dacă nu, luăm un covrig și ieșim mai ieftin…”, ne spune Eliza G. lingând sarea de pe covrigul de alaltăieri.

Recordul a fost stabilit de Iulia, o angajată de la cantină, care atunci când a pregătit porția era gravidă în luna a treia și pe când a livrat-o studenților a născut…